Vorbim de cai, nu de masini…

Nu stiu de ce am scris aces post, poate pentru ca m-am saturat sa aud cum sunt comparati doi cai fara a tine cont de faptul ca exista atatea variabile in discutie incat comparatie nu poate fi niciodata echitabila, sau cum sunt comparati doi dresori fara a tine cont ca un cal nu este un obiect, ci o fiinta insufletita cu personalitate proprie.

Un citat pe care l-as adopta ca motto, preluat de la un dresor pe care eu il admir foarte mult, David Lee Archer.

Se spune ca poti obtine orice cu un cal si ca il poti aduce la orice nivel vrei indiferent de cat de dispus pare, sau nu pare, sa te asculte si sa lucreze alaturi de tine. Vedem de multe ori rezultate uimitoare obtinute cu unii cai despre care am fi zis ca nu au nici o sansa de recuperare, ca sunt mult prea salbatici, prea rebeli, prea greu de imblanzit daca nu chiar imposibil de imblanzit. Multi spun ca nu exista cal problema, ci exista calaret cu probleme. Un cal, daca stii cum sa ii ceri, iti va raspunde cat poate de bine.

Totusi, trebuie sa tinem cont de faptul ca doi cai sunt extrem de diferiti unul fata de celalalt. Cu unul poti munci o luna pe cand cu celalalt poti munci un an fara a obtine rezultate la fel de multumitoare. Se mai spune si ca nu exista tehnica de dresaj corecta sau tehnica de dresaj gresita. Si asta din cauza ca personalitatea unui cal fata de un altul este extrem de diferita si o tehnica de dresaj poate functiona cu un cal pe cand cu altul poate da gres. Foarte rar vom intalni un dresor care isi poate adapta tehnica astfel incat sa dea rezultate cu totii caii, atunci cand vedem acest lucru putem spune fara frica de a ne insela ca acela intelege foarte bine limbajul unui cal si stie sa faca astfel incat sa fie cat mai bine inteles de caii cu care lucreaza si astfel sa aiba rezultate pozitive. O persoana fara prea mare experienta poate avea rezultate remarcabile cu anumiti cai, de regula cu exemplare care au probleme sau personalitati asemanatoare insa poate da gres intr-un mod lamentabil cu alti cai. Tocmai din aceasta cauza experienta cat mai vasta este un lucru nepretuit in lucrul cu caii, cu cat iti trec mai multi cai prin mana cu atat devii mai priceput in lucrul cu aceste animale deosebite.

Un alt lucru care nu este inteles de majoritatea, in special de cei care nu au experienta, este cantitatea de munca care este investita in dresajul unui cal. Si acest lucru este in special denaturat de toate aceste programe de popularizare a unumitor tehnici de dresaj. Astfel aflam ca ne trebuie doar o serie de DVD-uri pentru a ne dresa propriul cal indiferent de cat de cooperant sau nu este acesta si indiferent de cat de experimentati sau nu suntem noi. Este de altfel suficient sa ne uitam la un video pe youtube si sa vedem cum face un dresor renumit un anumit lucru ca sa ne imaginam, si chiar sa ne asteptam, ca si noi sa putem face exact acelasi lucru. Nici o problema, daca acea persoana ne arata cum reuseste sa ridice copita unui cal care nu era invatat cu asta in 10 minute inseamna ca si noi putem face la fel. Nu conteaza ca acea persoana are in spate ani sau poate zeci de ani de experienta si pana sa reuseasca sa ridice copita oricarui cal in 10 minute a lucrat o groaza de timp si in plus stie toate riscurile pe care le presupune actiunea lui si stie sa le minimalizeze pe cat posibil. In plus cei care se pricep stiu ca un cal invata un lucru prin repetitie, asta inseamna ca nu e suficient sa reusesti o data sa ii ridici copita pentru a-l invata sa ti-o dea la comanda. Si daca ai reusit azi, sau maine, sau poimaine nu inseamna ca vei reusi si peste 4 zile. Foarte greu se intelege cantitatea de munca pe care trebuie sa o investesti pentru a te asigura ca obtii acelasi raspuns de fiecare data. Cel mai important lucru, careia multi nu ii acorda suficienta importanta este consegventa in lucrul cu calul. Atata timp cat tu vrei sa obtii ceva, stii cum sa o faci si esti dispus sa o faci la fel pana cand vei obtine rezultatul dorit ori de cate ori va fi nevoie este aproape imposibil sa nu iti iasa. Insa multi se asteapta la rezultate instantanee, mai ales cei care refuza sa plateasca o persoana cu experienta si cred ca scapa mai usor cumparand o serie de DVD-uri.

Prin dresaj ceea ce reusesti sa faci este sa transformi calul, un animal total impredictibil, in ceva ce poti prezice cat mai des posibil, nu mereu si subliniez asta, dar cat mai des iti este cu putinta. Reusesti sa il inveti ca atunci cand ii dai un anumit impuls sa iti ofere un anumit raspuns. Cu cat raspunsul dat este mai constant cu atat calul este mai bine dresat. Daca ai un cal care iti va raspunde la un anumit impuls intotdeauna la fel, indiferent de circumstantele in care ii ceri asta, indiferent de starea pe care o are, lasand la o parte stimulii exteriori care l-ar putea distrage, in momentul acela poti spune ca ai un cal pe care te poti baza, un cal cu adevarat dresat. Partea descurajanta este ca poti obtine acest rezultant intr-o luna, un an, sau mai multi ani. Uneori nu poti obtine asta niciodata, sunt unii cai care nu sunt atat de usor de inteles. Asta nu inseamna ca nu au potential, ci cel mai adesea inseamna ca exista o greseala la persoana care lucreaza cu ei, poate fi o greseala extrem de greu de depistat insa, poate fi pur si simplu o incompatibilitate, sau din contra, o slaba intelegere a calului de catre cel care lucreaza cu el, o inabilitate de adaptare a tehnicii la dresaj calului aflat in discutie.

Este usor sa ne intrebam „de ce calul acela este mai ascultator decat celalalt?” si ca raspuns la intrebarea asta sa spunem ori ca „nu e calul capabil sa ajunga la nivelul acela/ (sau) e vina celui care lucreaza cu el”. De cele mai multe ori aceste raspunsuri nu sunt neaparat adevarate, pot fi adevarate insa aceste raspunsuri sunt doar cea mai simpla si mai comoda explicatie pe care o putem gasi. Un cal poate ramane la un nivel inferior altui cal pur si simplu din cauza ca are nevoie de mai mult timp de lucru, are nevoie de mai multa atentie, invata mai greu, nu pricepe ce i se cere, etc. Nu este totul atat de simplu pe cat pare la prima vedere, a da vina pe ceva sau cineva nu este un raspuns multumitor.

Atunci cand vorbim de dresajul unui cal, atata timp cat nu este vorba de greseli flagrante sau de compartament abuziv, nu se poate da vina nici pe cal si nici pe cel care lucreaza cu respectivul cal. Munca asta cere o cantitate foarte mare de timp, dedicatie si foarte multa consegventa. Si cel mai important nu putem compara doi cai decat daca acestia doi ar avea personalitati similare, ar fi trait in acelasi loc, ar fi fost supusi acelorasi stimuli de-a lungul vietii si ar fi fost tratati in acelasi fel.

Daca un cal a invatat sa dea inapoi la comanda intr-o zi si altul intr-o saptamana asta nu inseamna ca al doilea este mai „prost” decat primul, sau ca prima persoana care a dresat primul cal este mai priceputa decat ce-a de-a doua persoana. Sunt mult prea multe variabile in discutie pentru a putea compara aceste doua lucruri.

Eu cred ca orice cal are potential maxim atata timp cat nu are probleme fizice care l-ar impiedica sa faca ceva, dar in ceea ce priveste vointa lui are potential maxim. Conteaza doar sa stii sa ii ceri ceea ce vrei astfel incat sa te inteleaga si conteaza sa fii consegvent cu el astfel incat sa inteleaga exact ceea ce vrei si ceea ce nu vrei de la el.

Caii din viata mea

Acest post va fi dedicat cailor care au avut o insemnatate deosebita pt mine si de la care am invatat cate ceva despre cai in genere. Ajungi sa cunosti calul cu C mare prin intermediul cailor cu care ai de-a face de-a lungul timpului. Asa ca de la fiecare dintre acesti cai am invatat cate o lectie care s-a dovedit sau se va dovedi folositoare pe parcurs.

IAPA FARA NUME probabi Balana –  din curtea vecinului

O stiu de cand eram mica mica, nu imi amintesc cand am vazut-o prima data, facea parte din peisaj oarecum, o vedeam mereu cand ma duceam in curte. Era pusa langa gardul nostru de sarma asa ca stateam si ma uitam adesea la ea. Am mangaiat-o de cateva ori, dar nu am avut ocazia sa stau prea mult in preajma ei in sensul de a fi la mai putin de un doi metri de ea pentru perioade lungi de timp. A insemnat mult pentru mine pt ca m-a determinat sa inteleg ce e ala un cal, m-a facut sa observ caii si astfel sa incep sa fiu curioasa in privinta lor. A pus cumva bazele atasamentului meu fata de cai desi am trait intr-un sat unde auzeam de zeci de ori pe zi zgomot de copite de cal pe strada.

A avut un sfarsit trist, era bolnava de mult timp de epilepsie si era si destul de batrana asa ca stapanul a vandut-o pe cativa zeci de lei la tigani sa o duca la abator.

LUMINITA – Primul cal cu care am avut de-a face in mod serios, mai bine zis primul cal de  care m-am apropiat si cu care am incercat sa fac ceva mai mult decat sa il mangai pe botic. Am invatat sa o tesal si sa o plimb, si in acelasi timp am invatat elementele specifice limbajului cailor. M-a ajutat faptul ca nu era foarte prietenoasa, asa mi-am dat seama ca un cal nu este echivalentul unui catel supradimensionat si nici nu este echivalentul poneilor din desenele animate. Era genul de cal care incerca sa te sperie in momentul in care te apropiai de ea, avea urechile ciulite, privirea aia amenintatoare si daca cumva ezitai sa ii pui mana pe capastru si te lasai intimidat incerca sa te si muste apoi. Odata ce reuseai sa te apropii si sa petreci 2 minute cu ea se calma si te accepta langa ea fara sa mai incerce sa te sperie.

Nu cred ca era genul de cal iubitor, de regula nu suporta sa o atingi foarte mult, te tolera dar iti arata ca ii displace. Mi-a fost foarte draga desi am apucat sa petrec putin timp alaturi de ea. Mi-o amintesc cu drag mai ales ca m-a ajutat sa invat ce sunt caii si cum trebuie sa te porti cu ei. Momentan nu mai am vesti despre ea din pacate.

poze din 04 sept 2008 – 27 sept 2008

Asta era fata ei specifica cand te simtea in preajma :))

REX – Un armasar care m-a invatat ca nu toti armasarii sunt niste bestii de care nu indraznesti sa te apropii. Desi arata ca armasarul lui Harap Alb inainte sa manance jaratic era extrem de bland si curios. Avea insa peste 25 de ani, a murit in 2009.

DANUT – L-am intalnit dupa ce descoperisem ca Luminita a fost data in adoptie, venisem la adapost dupa o pauza de o iarna si am gasit curtea plina de cai noi. Era armasar pe vremea aia asa ca eram oarecum reticienta in privinta lui de vreme ce nu aveam experienta sa tin in frau un armasar. Din fericire era foarte bland si tolerant asa ca am apucat sa il tesal si sa petrec timp cu el din prima zi de cand l-am vazut. Este genul de cal simpatic, cu o personalitate de catel, foarte cuminte si curios. Totusi stie ca este mai puternic si profita din plin de asta desi nu intr-un mod agresiv. Nu cred ca a fost agresiv niciodata de cand il cunosc, a incercat sa ma muste de cateva ori dar nu era ceva serios ci mai mult din nemultumire ca il sacai si nu il las in pace. Intre timp nu mai are astfel de idei.

prima zi in care l-am vazut – 29 martie 2009

Danut in vara 2009

Danut de curand ianuarie- februarie 2011

STAICU – Arata groaznic cand l-am vazut initial, nu pot sa zic ca m-a impresionat cu ceva anume. Mai era si uracios, avea o mimica amenintatoare de fiecare data cand te duceai spre el. E sincer, cel mai urat cal pe care l-am vazut :)) si asta din cauza ca e atat de lipsit de armonie. Capul era pur si simplu parca luat de la alt cal, un cal mai mare, pus pe un gat foarte subtire si atasat unui corp suficient de lipsit de amonie cat sa nu faca nota discordanta cu restul. M-am atasat de el pe parcurs, era amenintator din cauza ca invatase ca prezenta omului nu este un lucru placut pentru el. Genul de cal la care numeroasele abuzuri suferite l-au determinat sa fie extrem de supus, nu mai avea curajul sa spuna ca nu e de acord cu ceea ce-i ceri. Il puteam plimba dintr-un loc in altul tinand mana sub barbia lui fara capastru sau tinand mana pe ceafa. Isi ridica copitele la cea mai mica atingere, si nu a incercat niciodata sa muste sau sa loveasca. Chiar reusisem sa ne obisnuim cu prezenta celuilalt in mod reciproc. Din fericire povestea a avut un final fericit, Staicu fiind adoptat de o persoana care il merita.

Prima zi in care a venit – 26 iunie 2009 / si august 2009

vara 2010

STELUTA – E genul de cal cu privire extrem de docila, blanda care iti aminteste de o bunicuta plina de experienta care a trecut prin multe greutati in viata. Chiar este o bunicuta avand o venerabila varsta de 20 – 25 de ani. Nu pare a fi in stare sa loveasca sau sa muste doar pentru a scapa de tine, sta extrem de calma la tesalat si poti sa ii faci orice fara sa iti arate ca o deranjeaza. Vara trecuta am incercat pana si sa o dau la lonja si sa o incalec desi era cal de caruta si nu de echitatie. Nu a schitat nici un gest de neplacere sau enervare. Tipul de cal pe care trebuie sa il ai atunci cand vrei sa iti inveti copilul cu prezenta calului.

MIRCEA – Din nou un cal care nu m-a atras absolut deloc la inceput, m-am atasat de el iremediabil prima data cand l-am plimbat induiosata de faptul ca statea in grajd prea mult timp din cauza ca era proaspat castrat. Calul cu cel mai frumos cap pe care l-am vazut. Desi inca cu personalitate de armasar era foarte bland si tolerant. Nu pot sa spun exact ce mi-a placut la el, am avut ocazia sa stau in preajma lui destul de putin timp,  vreo 3 saptamani din momentul in care mi-a atras atentia. A fost eutanasiat din cauza problemelor pe care le avea cu picioarele.

PRIMA DATA PE CAL – iunie 2009

A fost o experienta foarte frumoasa de vreme ce imi doream sa vad cum e acolo sus de foarte multa vreme. Nu a fost exact cum ma asteptam, mai exact mi-am dat seama ca nu e atat de usor sa iti mentii echilibrul pe cat parea a fi in filme. Ma asteptam sa stau ca intr-un fotoliu fara sa imi fie pus in pericol echilibrul, insa m-am inselat. A fost o experienta extrem de interesanta totusi care insa nu m-a descurajat de fel.

Prima data ever pe Gin

A doua oara in aceeasi zi pe Cezar

O melodie care se potriveste foarte bine cu tematica, am ascultat-o continuu cat am scris asta

Instrumente ajutatoare in echitatie

In acest articol voi incerca o prezentare sumara asupra celor mai des utilizate instrumente „ajutatoare” folosite in calarie cu intentia de a obtine un anumit rezultat. Le voi numi instrumente ajutatoare in lipsa de alta denumire mai potrivita.

Aceste instrumente ajutatoare reprezinta orice piesa de echipament folosita in cazul unui cal, exceptand saua si fraul cu o zabaluta simpla, sau fraul dublu. Pot de asemenea fi intelese si ca lucruri care influenteaza calul in mod mecanic. In aceasta categorie intra martingalele, fixe sau mobile, gog-ul, darlogii de incordare, darlogi laterali plus alte echipamente asemanatoare.
Totusi exista si alte cai pentru a obtine rezultatul dorit. Vreau ca un calaret sa inteleaga ca scopul nu e acela de a obliga calul sa isi tina capul intr-o anumita postura. Aceast rezultat poate fi obtinut si prin dresaj, fara a face uz de instrumente aditionale care vin ca o scurtatura in obtinerea unui rezultat care in mod normal ar avea nevoie de mai multa munca.

Darlogii de incordare

(in engl. „running reins” sau „draw reins”) sunt o piesa de echipament care vine in mainile calaretului ca niste darlogii obisnuinti, apoi trece prin inelele de la zabaluta si se agata fie de o parte si de alta a chingii, fie se trece printre picioarele din fata ale calului si se agata de chinga in acelasi fel ca o martingala. Lungimea fixa dintre chinga, zabaluta si mana calaretului impiedica calul sa isi ridice capul mai mult decat ii este permis.

Totusi acest echipament pare a avea o multime de utilizari. Multi calareti ii folosesc ca ultim resort pentru a impiedica calul sa fuga cu ei, altii il folosesc pentru a impiedica calul sa „scape” in momentul in care ii invata schimbarile de picior la galop. Cei mai multi insa se folosesc de acest echipament atunci cand nu isi pot face calul sa accepte zabaluta, si sa vina spre contact sau atunci cand sunt rusinati in momentul in care calul isi ridica capul sus din cauza lipsei de echilibru sau a altor dificultati pe care le intampina.

Darlogii de incordare vin ca un ajutor pentru calaret, avand rolul de a oferi mai multa forta calaretului. Avand doar darlogi obisnuiti calul isi poate ridica capul atata timp cat distanta dintre zabaluta si mana ramane la fel. Pentru a invinge calul prin forta calaretul trebuie sa incerce sa traga capul calului in jos apasandu-si mainile in jos pe darlogi. In aceasta pozitie insa calaretul nu are suficienta forta pentru a forta calul in pozitie dorita.
Prin urmare darlogii de incordare sunt un instrument care ofera mai multa forta, nu mai multa intelegere, cooperare si incredere.
In mod ideal sunt folositi ca un instrument de dresaj, pentru scurte perioade de timp, o data, de doua ori pana calul invata ce anume se asteapta de la el. Nu este recomandata folosirea acestui echipament in mod uzual doar pentru a impiedica calul sa isi ridice capul sus din diverse motive.

„Darlogii de incordare sunt instrumente de dresaj care ajuta calul sa invete sa mentina un contact usor cu zabaluta in timp ce se deplaseaza in linie dreapta si echilibrat.
Nu sunt scurtaturi pentru a forta calul sa isi tina capul mai jos. ”

Partea buna este ca in cazul acestui tip de echipament contactul cu gura calului poate fi indepartat oricand pentru a recompensa un raspuns favorabil din partea calului.

Trebuie tinut cont ca unele comportamente (de exemplu capul tinut mult mai sus decat e necesar) pot avea o multime de cauze, de exemplu dureri musculare, sa care nu se potriveste si deranjeaza calul, slabiciune, lipsa de educatie, probleme dentare, calaret neexperimentat etc. Prin urmare inainte de a folosi un astfel de echipament, chiar si pentru cateva sesiuni de calarie, e necesar sa facem cercetari si sa excludem in principal problemele de sanatate pe care le-ar putea avea calul si apoi sa ne asiguram ca avem un echipament adegvat respectivului cal (sa corespunzatoare, zabaluta corespunzatoare). Acest lucru se aplica in cazul oricarui instrument de genul acesta.

Darlogii laterali

Darlogii laterali sunt o piesa de echipament destinata lucrului la lonja. Aceasta se prinde de inelele zabalutei si apoi de sa sau de chinga. Se foloseste pentru a incuraja mobilitatea gatului (flexion) si pentru a face un cal sa aiba gura mai sensibila. Pentru lucrul la lonja, mai ales atunci cand calaretul nu are control asupra darlogilor, ajuta la calmarea calului. Utilizati in mod impropriu pot restrictiona miscarea calului si il pot face sa se impiedice si sa cada.
Darlogii laterali pot fi solizi sau cu insertii de elastic sau cauciuc. Cei cu elastic sunt mai putin duri fiind mai permisibili si destinati calului neexperimentat pe cand cei solizi sunt destinati cailor experimentati.
Darlogii laterali solizi trebuie ajustati cu mare atentie mai ales pentru caii sensibili unde, fiind prea stransi, pot provoca cabrari, tremur al capului sau chiar panica. Darlogii laterali cu cerculet de cauciuc sunt mai ingaduitori dar nu atat de mult ca cei cu insertie de elastic. Totusi sunt mai grei si la trap sau galop se misca destul de mult ceea ce nu produce un contact destul de stabil.

Inainte de a folosi darlogi laterali este incurajata incalzirea calului fara darlogi laterali si apoi aplicarea lor mai intai largi si apoi pe parcurs scurtati pana la lungimea dorita. Utilizarea darlogilor laterali se recomanda doar pt trap si galop usor si nu pentru pas sau pentru sarituri.

Principalul argument impotriva darlogilor laterali este acela ca poate distruge gura unui cal sensibil daca sunt folositi inadegvat si mai ales daca calul este neexperimentat. Un cal experimentat, mai ales daca este invatat sa se deplaseze intr-o maniera corecta (cu un anumit grad de colectie) nu va avea probleme mari cu darlogii laterali, pe cand un cal tanar si neexperimentat se va lovi continuu cu zabaluta la orice miscare din cauza darlogilor laterali.

Un alt dezavantaj e ca darlogii laterali nu pot fi utilizati astfel incat sa recompenseze calul atunci cand are un comportament pozitiv.

Gog-ul sau chambon

Gog-ul este un instrument mai elaborat decat darlogii laterali si este destinat de regula lucrului la lonja, dar multi il folosesc pentru dresaj sau calarie in general.
Gog-ul este singurul dintre instrumentele prezentate mai sus care incurajeaza o pozitionare a capului corecta si permite libertate de miscare calului.
Modul de actiune este urmatorul:
In momentul in care calul isi ridica capul si isi plaseaza nasul mai sus decat ar trebui gog-ul intra in actiune. Corzile actioneaza asupra gurii prin intremediul zabalutei si in acelasi timp apasa capul in jos prin intermediul piesei de la ceafa. Orice miscare pozitiva din partea calului va fi in mod instantaneu recompensata.
De regula caii reactioneaza bine la gog din cauza ca actiunea lui nu este atat de severa si ofera recompensa imediata in cazul unui raspuns pozitiv.

Martingala – fixa si mobila

Martingala mobila se ataseaza de chinga, si se trece prin darlogi prin intermediul inelelor de metal.
Martingala fixa se ataseaza in acelasi fel doar ca se ataseaza sub botar si are o lungime fixa.

Martingala mobila este folosita in mod uzual pentru caii de obstacole si este de regula extrem de utila in cazul cailor care au obiceiul sa incerce sa scape de sub controlul calaretului in momentul in care se apropie de obstacol.

Martingala, fie ea fixa sau mobila, are rolul de a impiedica calul sa isi ridice capul mai sus decat este necesar in incercarea de a scapa de sub actiunea zabalutei. Partea buna la martingala mobila este ca intra in actiune doar atunci cand este necesar, si anume cand darlogii sunt ridicati mai sus de un anumit nivel. Inelele martingalei intra in actiune si aplica presiune pe zabaluta tragand in jos si nu inapoi, ceea ce este un lucru foarte bun de vreme ce darlogii, fara martingala, vor aplica presiune pe zabaluta tragand inapoi atunci cand calul isi ridica capul foarte sus.

O parte negativa in cazul martingalei fixe este faptul ca in momentul intrarii in actiune presiunea aplicata va fi destul de intensa, prin urmare folosirea martingalei va trebui gandita cu grija in cazul cailor care au tendinta sa se panicheze si sa cabreze.

Un lucru import este acela ca darlogii folositi in combinatie cu o martingala trebuie sa aiba opritori. Acestea impiedica inelele de la martingala sa alunece spre zabaluta cand calul isi lasa capul jos si astfel sa se incurce in zabaluta si sa produca accidente.

Nu stiu cat de mult ajuta aceasta prezentare, este destul de succinta si facuta mai mult pentru a oferi o prezentare simpla asupra celor mai utilizate intrumente ajutatoare la noi. Cel mai important lucru de tinut minte este ca fiecare are rolul lui si se poate dovedi de mare ajutor, dar doar in mainile unui expert. In mainile unui necunoscator chiar si cea mai simpla piesa de echipament poate produce mai mult rau decat bine.

Identificarea limitei

M-am gandit sa impartasesc un articol/marturisire a unei dresoare, total necunoscute, pe care am intalnit-o pe un forum la un moment dat. Are doar 26 de ani, a trait pe langa cai de cand se stie si are o viziune legata de dresaj care mie una mi se pare extrem de corecta. Aceasta viziune am mai intalnit-o o singura data exact cand credeam ca lucrurile nu sunt percepute astfel pe la noi. Asta mi-a amintit de articol si m-am decis sa il impartasesc si cu altii. M-am gandit sa traduc in romana pentru a fi mai accesibil.

* ceea ce urmeaza in ghilimele nu imi apartine si este doar tradus si preluat de aici Robertson Training

„Un dresor bun trebuie sa fie in stare sa priveasca un cal, sa vada expresia din ochii lui, urechile, narile, gatul, coada, picioarele si fiecare particica din corpul lui si sa isi dea seama exact ceea ce poate suporta si ceea ce nu poate stiind exact locatia acelei linii fine care separa aceste doua componente.

De fiecare data cand interactionez cu un cal il imping mai aproape de acea linie. O data ce poti citi un cal il poti face sa progreseze in cadrul antrenamentului. Am cele mai bune rezultate cand, in fiecare zi, imping calul fix langa respectiva linie si apoi il las sa devina confortabil in preajma ei. In momentul in care ajunge aproape de acea linie si este aproape pregatit sa paseasca in necunoscutul aflat de cealalta parte atunci o sa ma retrag. Ma voi intoarce la ceva cu care este confortabil, ceva ce deja reuseste sa stapaneasca, chiar daca e vorba de a merge intr-un cerc larg.
In fiecare zi imping acea linie cat mai departe si zi de zi vad ca linia s-a mutat un pic mai departe decat am lasat-o ultima data si atunci pot impinge calul pana aproape de noul loc. In fiecare zi linia se va muta si mai in fata pana cand indiferent de cat de tare ai impinge calul nu vei mai putea gasi linia.
Curand calul va invata ca uneori vei cere mult de la el dar niciodata nu vei cere mai mult decat iti pot da.
Atunci incepe sa iti dea mai mult, ca si cum ar vrea sa afle care ii este limita, cat de departe poate merge. Va fi mai dornic sa incerce lucruri noi, infricosatoare sau complicate si aproape ca vei vedea momentul de iluminare cand intelege si fericirea pe care o simte cand isi indeplineste sarcina. Va fi nerabdator sa mearga la munca pentru ca pare a se simti implinit stiind ca este dorit si ca este util. Incepe sa aiba propriile asteptari si nu va dori nimic mai mult decat sa faca ce ii ceri chiar daca il rasplatesti cu o simpla mangaiere sau un cuvant dragut. Incepe sa creada ca poate face lucruri care ne vor uimi pana si pe noi si ne vor face sa ne intrebam daca nu cumva sunt prea mult pentru el. Asta pentru ca el crede ca este suficient de dur si suficient de puternic astfel incat sarcina este facuta indiferent de cat de grea a fost.
Abilitatea si dresajul sunt uneltele din arsenalul unui cal, dar inima si dorinta este ceea ce decide invingatorul. Cu un cal ca asta poti trage o casa dupa tine avand doua rezultate posibile; fie casa va fi data jos de pe fundatia sa fie calul va rupe orice piesa de echipament incercand si va sapa gauri in pamant cu copitele pana ii ceri sa se opreasca.
Cred cu tarie ca daca nu ceri nimic calului la antrenamente el intelege ca nu te astepti la nimic de la el. Devine multumit doar sa treaca prin viata fara nici un scop si atunci cand se intampla ceva care sa il puna la incercare se apropie periculos de mult de acea linie. Dincolo de linie este un abis intunecat numit „renuntare”. Odata ce un cal a renuntat din cauza ca i-ai cerut prea mult nu exista nimic care sa il aduca inapoi. De fiecare data cand se va lovi de un zid fie se va opri si va refuza sa inainteze fie se va intorce inapoi fugind in loc sa se avante peste el sau sa se prabuseasca peste el incercand. Asta pentru ca tot ce a dat inainte nu a fost suficient, ajunge sa creada ca nu poate sa reuseasca si inceteaza sa mai incerce. In acel moment spiritul unui cal este cu adevarat distrus.

Din cand in cand vei gasi cativa cai cu un spirit atat de puternic incat nu vor renunta indiferent de cat de des sunt aruncati in abisul de dincolo de linie; totusi acesti cai sunt extrem de putini si extrem de rari.

In cei 20 de ani de experienta am intalnit un singur cal de genul acesta. A fost abuzat, terorizat si indemnat sa dea gres de fiecare data dar era in continuare dornic sa dea tot ce poate si chiar mai mult ori de cate ori ii cereai ceva.

Sunt necesari ani intregi de observare si testare inainte de a putea identifica acea linie in cazul fiecarui cal. In procesul ghicirii acestui loc ti se va intampla sa nu il vezi decat atunci cand ai trecut deja de el. Uneori se intampla inainte de a te gandi ca s-ar putea intampla. Uneori nu vei impinge calul suficient de aproape de linie si veti petrece mult timp in umbra ei. Fiecare cal trebuie tratat in functie de limita sa.
Unii cai isi incep viata avand aceasta linie fix in fata copitelor lor iar altii cu ea abia intrezarindu-se la orizont. Invata sa o identifici si apoi sa te apropii de ea fara a ajunge dincolo de ea si in felul asta vei conduce mereu un cal cu spirit intact. ”

Truly the best of horsemen do walk a fine line.

Horse forum

Here’s a great site/forum for all the horse lovers. Please visit it if you want to find out new things or want to receive advice for your questions.
Horse forum

Culori si marcaje

Cred ca este important sa cunoastem culorile si marcajele la cai. Mie una mi-a fost destul de greu sa le invat mai ales ca nu am gasit nici un articol complet pe aceasta tema. Este clar insa ca stam foarte prost la acest capitol fata de majoritatea celorlalte tari. Si nu din punct de vedere al diversitatii culorilor la cai ci din punct de vedere al denumirii acestor culori si al diferentierii lor. In timp ce americanii au numeroase denumiri pentru varietatile de murg, roib etc, noi avem o singura denumire. Si asta nu este atat de grav. Ne lipsesc (sau nu am reusit eu sa le aflu) denumiri pentru varietatile de culoare Perlino, Grulla, Dun, Blue Roan, Cremelo .

Cei care observa greseli sau omiteri in acest articol sunt rugati sa ma informeze.

Murgul (Bay) este o culoare caracterizata printr-o roba brun- roscata cu coama, coada, picioare si varf al urechilor negru. Murg este una dintre cele mai comune culori intalnite la cai. Partile negre sunt esentiale pentru a cataloga un cal drept murg dar totusi uneori acestea sunt acoperite de marcaje albe. Asta se intampla cand un cal e inciorapat de exemplu si picioarele in loc sa fie negre sunt albe.
Murgul are numeroase nuante variind de la roscat deschis la brun aproape negru.

In unele cazuri murgul seamana cu negru, si nu mai pot fi distinse partile negre de cele brune, aceasta nuanta fiind murg inchis. Spre deosebire de negru, un murg inchis are in jurul ochilor si al botului o nuanta maroniu-roscata in vreme ce un cal negru nu prezista astfel de caracteristici.

Roib (Chestnut) – este o culoare caracterizata printr-o nuanta brun roscata a robei avand coama si coada de aceeasi nuanta sau de o nuanta cu cateva tonuri mai deschise. Culoarea este caracterizata prin totala absenta a negrului. Caii de culoare roib au ochi caprui inchis, piele inchisa la culoare. De asemenea exista numeroase nuante de roib.

Negru (Black) este o culoare in care intregul corp,  cat si coama si coada sunt negre. Caii cu adevarat negri au ochii caprui inchis, piele neagra si blana de culoare neagra fara nici o arie de culoare maroniu sau roscat. In cazul in care au marcaje pielea de sub marcaje va fi roz, iar daca marcajul cuprinde si unul sau ambii ochi acesti ochi vor fi alastri.  Multi dintre caii negri se decoloreaza insa la soare.

Alb (White) – adevaratii cai albi sunt nascuti albi si raman albi intrega lor viata. Caii albi pot avea ochi de culoare caprui inchis si deschis sau albastri. Pielea acestora este lipsita de pigment. Caii cu adevarat albi sunt insa foarte rari, majoritatea cailor la care se face referire drept albi sunt de fapt cai suri ale caror blana este complet alba dar care au pielea inchisa la culoare.

Sur (Gray) – Majoritatea cailor suri au pielea inchisa la culoare si ochi de nuanta inchisa. Blana acestora poate fi alba, rotata sau alcatuita din fire albe, negre si gri inchis. Caii suri pot fi nascuti in orice culoare decolorandu-se odata cu varsta.

Sur rotat (Dapple gray)

Deres (Red Roan) – este o culoare caracterizata printr-o combinatie de fire albe si fire roscate avand capul, picioarele, coama si coada de o nuanta mai inchisa si solida. Nuanta se poate inchide sau deschide de la iarna la vara.

Izabel (Buckskin) – este o culoarea carecterizata printr-o roba aurie avand coama, coada si picioarele de culoare neagra. Caii de aceasta culoare pot prezenta uneori si ramasitele unei dungi dorsale.

Sarg, Pacomiria (Palomino) – caracterizata printr-o culoare aurie a corpului avand coama si coada albe sau galbui. Nuanta corpului poate varia de la crem deschis la auriu inchis. De regula caii de aceasta culoare au pielea inchisa la culoare cu ochi bruni.

Alb inspicat, cu negru sau rosu (Fleabitten gray) – cal de culoare sur cu fire de culoare negru sau roscat amestecate cu fire albe formand un fel de pistrui pe baza alba. Coama si coada de regula albe. Piele inchisa la culoare. Sunt considerati de regula cai albi, desi acest lucru este gresit.

Baltat –  Pot fi pete albe cu negru sau pete albe cu diferite nuante de rosu.

Patat – Pete mici dintr-o culoare diferita fata de cea preponderenta a corpului. Sunt raspandite pe tot corpul

.

MARCAJE:

FATA:
– stea

– dunga

– dunga intrerupta

– punct

– felinar

– fata alba

PICIOARE:
Mai jos va prezentam cateva din cele mai intalnite particularitati ale membrelor:
– Alb pana la genunchi – inciorapat

– Alb pana la jumatatea fluierului – incaltat

– Chisita alba (pintenog)

– Caronat – doar o dunga alba pe coronar

Culori la care ne lipsesc denumirile:

Perlino – Caii de aceasta culoare au roba de culoare crem cu piele roz si ochi albastri. Culoarea robei poate varia de la un crem deschis la o culoare cafeniu deschis. Coada si coama sunt de regula mai inchise, de nuanta aurie sau galbuie spre deosebire de un cal „cremelo” la care coama si coada sunt cam de aceeasi nuanta cu roba.
In realitate este greu de distins un cal de culoare „perlino” fata de unul „cremelo” fara a avea informatii despre pedigree-ul lui.

Cremelo – este reprezentata de membrii cu roba de culoare crem cu piele roz si ochi albastri. Coama si coada sunt albe spre deosebire de caii de culoare „perlino” unde acestea sunt de regula mai inchise. Culoarea robei poate varia de la un crem pal spre alb pana la un auriu spre alb.

Champagne – caii de aceasta culoarea sunt nascuti cu ochi albastrui, albastru deschis urmanand ca pe masura ce inainteaza in varsta sa ajunga la o culoarea caprui deschis. Au pielea roz care se va inchide pana la o nuanta de purpuriu un timp. De asemenea apar si pistrui mai inchise la culoare in jurul botului si al ochilor si sub coada.

Dun – este probabil una dintre cele mai complexe variante. Pot avea o multime de culori ale robei, de la roscat deschis, galbui, roscat inchis, gri inchis etc.

Un indiciu foarte bun pentru a recunoaste aceasta varietate este prezenta unei dungi dorsale si a zebraturilor de pe picioare. Aceste semne distinctive sunt prezente intotdeauna.

Red Dun

Black dun (Grulla)

Blue roan – O varietate a deresului dar in loc de combinatie de fire albe cu roscate avem fire albe cu negre. Spre deosebire de sur acesti cai raman de aceeasi nuanta intreaga viata, nu se deschid la culoare pe masura ce se maturizeaza.

Trapasul Orlov si Troika

Trapasul Orlov (Orlov Trotter) este o rasa de cai cu un trap foarte rapid, recunoscuti pentru anduranta si viteza lor extraordinara. Este cea mai faimoasa rasa de cai rusesti. Rasa a fost dezvoltata in Rusia, la sfarsitul secolului al 18-lea de catre contele Alexei Orlov la herghelia de la Khrenovskoy langa orasul Bobrov.

A fost obtinut ca un rezultat intre incrucisarea iepelor provenite din cateva rase europene de cai ca Pur Sangele englez, Cal de sport German, Mecklenburg cu armasari Pur sange arab.
In timpul secolului al 19-lea Trapasii Orlov erau utilizati in special pentru calarie si pentru cursele de trasuri de catre nobilimea rusa. Erau intens apreciati pentru frumusetea si eleganta lor, combinate cu abilitatea de a rezista la efort. Au fost de asemenea folositi si pentru imbunatatirea stocului de cai din Rusia. Cand cursele de trasuri au devenit populare, trapasul Orlov a intalnit un competitor puternic in rasa de cai americana Standarbred care erau recunoscuti ca fiind mai putin rafinati ca trapasul Orlov dar mai rapizi. In final iepe trapas Orlov au fost incrucisate cu armasari Standarbred si a fost obtinut Trapasul Rusesec.

In secolul 20 a fost pusa chiar problema disparitiei complete a trapasului Orlov din cauza incrucisarilor si a dezaprobarii de catre Uniunea Sovietica a curselor de atelaje. Totusi rasa a supravietuit si in prezent exista 15 herghelii in care se creste Trapas Orlov pur sange pe teritoriul Rusiei si a Ucrainei.

Caracteristici:
Trapasul Orlov este in general mai inalt si mai robust decat Standardbred masurand in jur de 161 de cm la greaban. Ca aspect trapasul Orlov este caracterizat de un cap mare, ochi mari si expresivi, gat lung si arcuit plasat destul de sus, greaban proeminent si crupa larga. Corpul este in general bine imbracat de muschi, cu picioare construite robust, cu incheieturi proeminente si tendoane bine definite.
Din cauza infuziei de sange arab majoritatea trapasilor Orlov sunt suri la maturitate cu toate ca la nastere sunt de o culoare mult mai inchisa.

TROIKA

Daca tot am vorbit despre trapasul Orlov cred ca putem aduce vorba si despre „Troika”. Troika este modul traditional de harnasare al cailor. Troika este un adevarat simbol pentru Rusia des intalnit in folclor, filme, picturi si literatura.

Prima data a aparut in secolul 18 si era intens utilizata pentru serviciile postale din acea vreme, pentru transportul de pasageri (de regula pe distante lungi) si mai tarziu pentru festivitati. Este recunoscuta pentru viteza mare, de pana la 50 de km pe ora si a fost adesea comparata cu o pasare zburatoare.
Viteza mare era posibila ca urmare a dresajului si a aranjarii cailor la trasura. Calul din mijloc era cel care mergea la trap in timp ce caii exteriori mentineau un galop usor (canter).

Antrenamentul cailor incepe de la varsta de trei ani jumate – patru ani pentru calul din centru si de la doi ani jumate pentru caii din lateral. Perfectiunea intregului atelaj se obtine chiar si dupa zece ani. Calul central trebuie sa fie mai puternic si de regula mai inalt decat ceilalti cu 5 – 10 cm, avand o conformatie buna cu gat bine format si cu un trap si pas care sa acopere cat mai mult teren. Fiind calul dominant din Troika acesta trebuie sa aiba un caracter calm si o dispozitie buna. Caii laterali trebuie sa arate cat de cat o armonie.

Aceasta metoda de harnasare a devenit populara nu doar pentru ca permitea o viteza mare si si pentru anduranta, capacitatea de a cara incarcaturi mari, manevrabilitate si nu in ultimul rand siguranta, o trasura cu trei cai era mult mai stabila decat una cu doi.
Insa pentru a conduce o Troika era nevoie de anumite abilitati. Cei care doreau sa devina driveri trebuiau antrenati de la varste fragede si sa fie apti din punct de vedere fizic de vreme ce mainile driver-ului puteau suporta pana la 50 de kg de forta in timp ce conducea caii. Modul de harnasare special permitea driver-ului sa controleze pana si cantitatea pe care o tragea fiecare cal. La un anumit punct putea sa permita unui cal sa se odihneasca punand pe un altul sa alerge mai repede. Profesia de conducator de Troika se mostenea si oferea prestigiu. Nu numai driverii aveau nevoie de antrenament special ci si caii.

Conducerea unei Troika era dificila din cauza ca cei trei cai se misca la viteze diferite, trap cel din mijloc si galop usor cei laterali. In plus driverul avea patru haturi, doua pentru calul central, stanga-dreapta, si cate un hat exterior pentru caii laterali. Caii laterali sunt „fixati” intr-o pozitie usor curbata in exterior cu ajutorul unor curele fixe laterale. Este destul de problematic sa „fortezi” caii laterali intr-o pozitie oarecum nenaturala tot timpul in timp ce merg la un galop usor.

Trapasul Orlov era considerat a fi cel mai bun cal de inhamat la o Troika din cauza pasului sau lung, rapid, andurantei sale si a frumusetii si elegantei. De aceea calul central din cadrul unei Troika va fi intotdeauna un trapas Orlov.

Odata cu inventarea trenurilor Troika nu a mai fost utilizata pentru serviciile postale ci doar in timpul festivitatilor sau ca sport. Competitiile cu Troika erau foarte populare in Rusia pe la jumatatea secolului 19 in special iarna. Insa dupa anii ’90 interesul pentru Troika a scazut ducand la declinul acestora pana la punctul in care era amenintata cu disparitia.
Troika a fost salvata insa de Alla Polzunova, o faimoasa „driver-ita” de origine rusa.

Frizianul (Friesian horse)

Frizianul (Friesian) este o rasa de cai originara din Friesland o provincie din Olanda. Cu toate ca, din punct de vedere al conformatiei, rasa aduce cu un semigreu (draft horse) Frizienii sunt foarte gratiosi pentru dimensiunea lor. Se crede ca in timpul Evului Mediu, stramosii Frizianului de azi erau folositi drept cai de razboi prin toata Europa. Se prefera aceasta rasa datorita dimensiuni sale si a faptului ca puteau purta in batalii un cavaler cu tot cu armura sa. Chiar daca rasa a fost pe punctul de a disparea cu numeroase ocazii Frizianul de azi este intens utilizat si foarte popular, utilizat atat in atelaje cat si pentru calarie. Mai recent rasa este folosita si in competitiile de dresaj.

Caracteristici: Frizianul este adesea recunoscut dupa culoarea sa neagra, cu toate ca aceasta nu este unita trasatura distinctiva a lor. Acestia au de asemenea si o coama si coada foarte lungi si bogate, de regula ondulate. O alta trasatura distinctiva ar fi parul destul de lung de pe chisita, trasatura pe care o intalnim mai des la rasele semigrele.
Oficial Frizienii nu au nici un marcaj alb dar de cele mai multe ori se accepta pentru inregistrare si exemplare cu o mica stea in frunte. Extrem de rar se intampla ca un Frizian sa fie de culoare roib dar aceste exemplare nu pot fi inregistrate.
Inaltimea la greaban pentru un Frizian va fi de regula cuprinsa intre 1.50 m – 1.70 m.
Rasa este de asemenea cunoscuta si pentru trapul lor cu pas inalt si rapid.

Frizianul este considerat un cal binevoitor, activ si energic care este totodata bland si docil. Un Frizian va atrage intotdeauna atentia prin felul sau elegant de a fi.
Rasa are o conformatie foarte buna de regula si o structura osoasa puternica, ceea ce poarta denumirea de conformatie de tip Baroc. Frizienii au gat lung, puternic si arcuit, urechi mici, cap de tip spaniol. Au corp compact si musculos cu crupa puternica. Membrele sunt de regula scurte si puternice.
In ziua de azi intalnim doua tipuri conformationale, tipul baroc in care intra Frizienii de tip clasic, mai robusti, si tipul modern, de sport care are o osatura mai fina.

Frizianul este folosit, mai ales varianta cu osatura mai fina, pe tot teritoriul Europei si Americii atat pentru atelaje, calarie si competitii de dresaj. Frizienii raman insa foarte populari cai de trasura datorita faptului ca sunt puternici si au trapul foarte atragator.Este foarte popular in competitiile de atelaje in echipa datorita modului de a se misca si a dispozitiei bune. De asemenea Frizienii sunt buni drept cai „pt orice” folositi in competitii, atelaje, calarie si drept cai de circ.
Datorita aspectului lui atragator Frizianul este popular in industria filmului. Utilizarea lor in filmele istorice este insa de o acuratete destul de indoilenica de vreme ce rasa, asa cum este ea astazi a aparut abia acum 400 – 600 de ani.

Si Frizianul de culoare roiba …(inca o data mentionez ca nu este ceva de dorit in cadrul rasei, ci este o intamplare foarte rara si astfel de exemplare nu pot fi inregistrate). Ca orice aparitie rara si deosebita Frizianul de culoare roiba este insa destul de cautat.

Calul Marwari

Calul Marwari este descendentul superbilor cai de razboi care au servit familiile conducatoare si razboinicii Indiei feudale de la inceputul si de-a lungul istoriei tarii. Statutul lor era de neegalat de vreme ce erau considerati divini si superiori oricarui om incluzandu-i si pe cei din familiile roiale. Doar familiile din castele razboinice ii puteau calari.

Numele acestei rase sugereaza desigur origini exotice, si exact asa si este. Marwari vine de fapt din misterioasa Indie si are cateva sute de ani vechime. Se considera ca ar fi din Rajasthan dar nu se stie sigur cum a ajuns acolo in primul rand. Este de obicei considerat ca primii Marwari  ar fi avut puternice influente arabe. Este cert insa ca acesti cai au fost crescuti si folositi in secolul XIII pentru a fi folositi drept cai de razboi si erau calariti doar de membrii ai castei razboinice.

Intentia de a creste cai de razboi impreuna cu conditiile de viata dure au creat o rasa extrem de rezistenta. Se spune ca Marwari era atat de curajos in batalii incat putea sta in fata elefantilor si putea ataca oponentii. Era intr-adevar calul perfect pentru casta razboinica.
Ca si in cazul altor rase trecerea timpului aproape ca a dus la extinctia acestei rase. In India schimbarea majora a fost ocupatia britanica si apoi independenta Indiei. Britanicii preferau alte rase de cai lucru care ameninta sa duca la inutilitatea calului Marwari. Obtinerea independentei Indiei a insemnat apusul perioadei in care era nevoie de cai de razboi, asa ca multi cai au fost ucisi.
Abia in ultimii 15 ani Marwari a revenit in lumina reflectoarelor. Pe langa gratia si frumusetea naturala a acestui cal legatura sa cu trecutul Indiei a trezit interesul crescatorilor pentru aceasta rasa. In prezent se fac eforturi pentru a mentine aceasta rasa.

Caracteristici:
Este usor de recunoscut un Marwari. Trasaturile lui distincte sunt capul lung si suplu si urechile care formeaza un arc deasupra capului. Are un gat gratios si arcuit, spate scurt, piept larg si musculatura puternica. Ca dimensiune sta intre 1.50 – 1.75 cm. Coloritul este foarte variat. Ca temperament este foarte inteligent, temperamental, mandru si curajos.

In prezent Marwari nu mai sunt cai de razboi. Sunt insa foarte pretuiti drept cai de calarie. Multi isi gasesc locul in sporturi ecvestre ca polo.

 

Rasa Akhal Teke

Akhal Teke este o rasa foarte putin cunoscuta in Romania si absolut deloc reprezentata. Din cate stiu nu avem nici macar un reprezentant al acestei rase in tara noastra. Fiind o rasa atat de importanta mai ales prin vechimea ei cred ca este necesar sa stim macar de existenta acesteia.

* In prezent rasa Akhal Teke este considerata o rasa rara avand aproximativ 2000 de exemplare in toata lumea, 1400 dintre acestea fiind situate in Rusia.

Akhal teke sunt extrem de supli si gratiosi, de aceea sunt si porecliti ogari. O alta caracteristica a acestor cai orientali este luciul metalic pe care il au toate culorile cu exceptia celor baltate. Natura a inventat aceasta protectie solara deorece protejeaza calul de temperaturile extreme.

Aceasta frumusete exotica, extraordinar de gratioasa si versatila nu a fost cunoscuta decat recent in afara granitelor Uniunii Sovietice. Akhal Teke este una dintre cele mai neobisnuite rase de cai pt calarie, apreciat in mod special pentru viteza lui, anduranta, mers confortabil, inteligenta si usurinta de a fi dresat. Cunoaste in prezent o mare popularitate in afara Rusiei. Considerat una dintre cele mai vechi rase de cai existente, fondatorul arabului si a pur sangelui englez, Akhal Teke si-a dobandit capacitatile fizice extraordinare si sensibilitatea de pe urma traiului alaturi de nomazii Asiei centrale.

Rasa nu este originara din Rusia, asa cum se crede cel mai adesea, nasterea acesteia fiind datata cu 300 de ani inaintea constituirii Rusiei ca stat.  Akhal Teke este singurul descendent pur al rasei Turkmene. Cercetari arheologice efectuate in sudul Turkmenistanului au scos la iveala ramasitele unui cal inalt, cu osatura fina datand din anul 2400 I.Hr. Insa rasa aceasta a fost cunoscuta sub denumirea actuala doar de la sfarsitul secolului 19. Numele consta din „Akhal” denumirea unei oaze aflata la poalele muntelui Koped Dag si „Teke” de la tribul Turkmen, poporul nomad care a populat oaza Akhal si care a crescut de secole calul Turkmen.

Conditiile climatice din acea zona au contribuit la dezvoltarea acestei rase precum si la pastrarea ei neschimbata de’a lungul timpului. Oaza Akhal fiind o zona destul de izolata aflata intre Marea Caspica la vest, munti la sud si desert in nord a creat o zona protectiva deosebita care a contribuit la stabilitatea genetica a calului Akhal Teke. Aceasta zona desertica, desertul Kara Kum ocupa 90 % din suprafata Turkmenistanului, a favorizat supravietuirea unui cal care putea tolera caldura extrema si climatul extrem de secetos. Iarba proaspata, atat de esentiala unui cal, era disponibila doar cateva luni pe an ceea ce a determinat calul Turkmen sa invete sa supravietuiasca cu o dieta saracacioasa.

Pentru triburile nomade un cal bun putea face diferenta dintre viata si moarte pentru calaretul sau. Akhal Teke era o sursa importanta de mandrie personala pentru detinatorul acestuia. Din aceasta cauza era foarte pretuit si bine ingrijit, acoperit cu patura in vreme rea, hranit adesea din mana si decorat cu podoabe pt gat si piept. Chiar si in prezent calul Akhal Teke dezvolta o relatie foarte stransa cu proprietarul sau, sunt de obicei foarte sensibili la felul in care sunt tratati. Sunt foarte usor de dresat cand se foloseste blandetea dar pot fi incapatanti si razbunatori daca nu sunt tratati corespunzator.

Armasarii participau la razboi sau in raiduri si primeau premii, aceasta fiind provenienta decoratiunilor pe care le poarta la gat. Cu cat un cal avea mai multe decoratiuni cu atat se considera ca este mai de succes si prezenta mai mult interes atunci cand se alegea un armasar pentru imprechere.

Akhal Teke era folosit ca un cal bun la orice. In triburile Turkmene era nevoie de un cal care sa faca fata mersului pe distante lungi si teren accidentat, precum si mersului la razboi sau in raiduri. In timpului luptelor se astepta ca un cal sa poata „functiona” singur cu cat mai putin ajutor din partea calaretului. Asta insemna ca trebuiau sa se apare singuri  de inamici cu doua sau patru picioare. Spre deosebire de caii europeni de razboi care trebuiau sa lucreze in formatii si sa mearga de regula la trap, caii turkmenilor erau liberi sa isi aleaga modul de a acoperi cat mai bine o anumita suprafata de deplasare.
Aceast lucru a determinat un cal care are urmatoarele aptitudini:
– viteza mare pe distante mari
– abilitatea de a sari sau a se catara pe diverse obstacole intalnite in drum, de regula la viteza mare
– picioare sigure pe orice fel de teren
– abilitatea de a actiona independent
– tendinta de a coopera in mod inteligent cu calaretul lor
– capacitatea de a vana cu sau fara caini sau soimi
– abilitatea de a transporta oameni sau materiale
– traiul in conditii aride beneficient de putina hrana si apa
– legatura foarte stransa cu proprietarul sau ingrijitorul lor
– agresivitate fata de straini
– neinfricati in conditii noi
– abilitatea de a cruta efortul calaretului

Familiaritatea Rusiei cu aceasta rasa de cai a inceput acum 500 de ani cand calul Turkmen a fost adus in Rusia. Istoria moderna a rasei a inceput in anii 1880 cand Turkmenistanul a fost anexat Rusiei si cand a fost fundata, sub conducerea autoritatilor rusesti, prima hergheliei la Zakaspiisky. Cel mai bun stoc reproducator a fost adus la aceasta herghelie  inclusiv faimosul armasar Boinou, fondatorul principalelor linii actuale ale rasei.
Impartasind soarta a numeroase alte rase de cai in timpului Uniunii Sovietice stresul razboiului, foametea si indiferenta au decimat numarul de cai si a micsorat diversitatea genetica a calului Akhal Teke.
Aceasta rasa s-a pastrat datorita succesului inregistrat in cursele de anduranta si obstacole.
In ultimul timp au inceput sa apara numeroase initiative particulare de a creste cai de rasa Akhal Teke dar acest lucru inca nu se stie ce efecte poate avea asupra rasei de vreme ce conditiile climatice care au dus la forma actualului Akhal Teke nu pot fi imitate in alta parte.

Caracteristici
Aspectului calului Akhal Teke este unic de vreme ce nici o rasa nu impartaseste aceste trasaturi distinctive. Capul este lung si frumos cizelat, de regula cu o frunte lata. Ochii sunt mari si extrem de expresivi de regula cu forma migdalata. Urechile sunt inguste, purtate sus si alerte la orice sunet si miscare. Gatul lung este purtat sus si drept raportat la umeri, cu greabanul destul de proeminent. Pieptul este ingust, corpul lung si uscativ, cu muschi bine definiti. Picioarele sunt subtiri, cu tendoane bine definite si chisita lunga si flexibila. Pielea este subtire cu par neted si cu coama si coada foarte rare. Sunt intalnite toate culoarile dar cele mai comune sunt murg, negru, sur.  O trasatura distinctiva este luciul metalic intalnit in cadrul majoritatii culorilor.

Akhal Teke sunt mai ales cunoscuti pentru extraordinara lor abilitate in cursele de anduranta. In 1935, abilitatea lor pentru cavalerie a fost testata in faimoasa cursa de anduranta pe distanta Ashkhabad – Moscova, o distanta de 4330 de km. Douazeci si opt de calareti cu cai Akhal Teke, o rasa inrudita Yomud si mixuri Anglo-Teke au acoperit o mare varietate de teren incluzand un test de 360 de km, de trei zile, sub soarele arzator al desertului Kara Kum. Dupa desert, teren familiar lor au strabatut zone de mlastina infestate de tantari, teren accidentat si pietros precum si teren mocirlos si paduri vaste. Optzeci si patru de zile mai tarziu au ajuns la Moscova. Doi cai de rasa pura Akhal Teke, Arab si Alsakar au ajuns intr-o conditie mai buna decat caii Anglo-Teke, aceasta fiind o dovada impresionanta pentru puterea si rezistenta calului Akhal Teke.

„Calul Akhal Teke este viguros, nervos si plin de viata. Sute de ani de imprecheri selective si-au lasat semnul nu doar pe caracteristicile lor fizice ci si pe comportamenul acestora. Acesti cai nu sunt doar sensibili ci sunt si foarte simtitori, sunt capabili sa raspunda la sugestii mentale date de om. Inteligenta lor nu este comparabila cu cea a alui cal.
Sunt de regula calul unui singur stapan. Unii dintre ei pot fi foarte greu calariti de straini. Cu ei nu poti obtine obedienta tipand si pedepsindu-i. O privire, un gest sau un cuvant sunt suficiente. O pedeapsa care nu e intelesa de cal il poate pune pe acesta intr-o stare defensiva saptamani intregi. Sunt cai cu caracter. Raspund cel mai bine la iubire si atentie, ca un caine. Daca ignori un caine acesta va invata sa se poarte urat de asemenea. A dezvolta legaturi puternice cu oamenii este in sangele lor” Sue Waldock, Presedinte al asociatiei Akhal Teke, Germania.